Zi: 9 decembrie 2022

Primăria sectorului 6 a semnat cel mai mare contract de finanțare pentru managementul deșeurilor

Un eveniment din București i-a adus la aceeași masă pe ministrul Proiectelor

 Șase localități din Arad vor beneficia de sistem de iluminat stradal modern

Șase localități din județul Arad au obținut fonduri prin AFM (Administrația Fondului

Emil Boc, primarul Municipiului Cluj-Napoca: “Lucrările la Turnul Pompierilor se finalizează în această lună”

Reabilitarea Turnului Pompierilor se apropie de finalizare, în aceste zile se fac

Proiectul de OUG a fost modificat pentru evitarea intrării în incapacitate a CEO

Ion Iordache, președintele PNL Gorj, împreună cu Virgil Popescu, ministrul energiei și

Șapte localități din județul Hunedoara își modernizează sistemele de iluminat public cu fonduri de la Administrația Fondului pentru Mediu

Șapte localități din județul Hunedoara își modernizează sistemele de iluminat public cu

PNL Vâlcea: Constituția este contractul fundamental pe care se sprijină națiunea

"8 decembrie a fost ziua Constituției și dorim să marcăm această zi

Costel Armășescu, primarul comunei Pantelimon din județul Constanța a semnat primul contract de finanțare prin PNRR

Realizări importante pentru administrația locală din comuna Pantelimon, județul Constanța ,,Este vorba

Radu Cristian, primarul municipiului Mangalia: În Mangalia se amenajează parcări de reședință

„În urma solicitărilor primite de la locuitorii din acest cartier și a

Ciprian Pandea, președintele PNL Călărași: Investim în comuna Borcea prin programul național de investiții Anghel Saligny

Guvernul condus de premierul liberal Nicolae Ciucă, prin Ministerul Dezvoltării, a semnat

Lugoj: S-a aprobat finanțarea solicitată de administrația liberală privind modernizarea iluminatului public. Investiție de 6 milioane lei

Administrației liberale din Lugoj i s-a aprobat finanțarea pentru modernizarea iluminatului public.

Iustin Cionca, președinte CJ Arad, prezintă proiectul noului Complex Matern-Pediatrie în valoare de 5,5 milioane euro

Consiliul Judeţean Arad și-a exprimat, în această săptămână, disponibilitatea de a aloca