Cristian Bușoi, europarlamentarul PNL: „Împreună învingem cancerul”

Paul

În prezent, România este una din țările care au actualizat Planurile Naționale când vine vorba despre combaterea cancerului!

Cristian Bușoi: „Împreună învingem cancerul. Este ambiția pe care o avem în Uniunea Europeană și pentru care m-am implicat cu toată energia și priceperea în calitate de responsabil al Programului de Sănătate al UE, președinte al InterGrupului de Luptă Împotriva Cancerului și președinte al Comisiei pentru Industrie și Cercetare din Parlamentul European.”

Liberalul completează: „Succesul nostru în atingerea acestui obiectiv ambițios este trecerea de la un model de tratament reactiv la o abordare inovatoare și pragmatică în materie de sănătate publică.” De asemenea, el adaugă următoarele: „Mă bucur că România este una dintre primele țări care și-au actualizat Planurile Naționale în domeniul cancerului și a început deja să implementeze proiecte de screening pentru depistarea precoce a bolii.”

Europarlamentarul mulțumește public profesioniștilor din Sănătate care au realizat că avem nevoie de noi abordări pentru a fi preventivi asupra bolii respective. De altfel, el precizează: „Cu o parte dintre cei care au lucrat la strategia împotriva cancerului am avut plăcerea să mă reîntâlnesc, astăzi, la dezbaterea “Politici și strategii europene și românești în domeniul oncologiei”, organizată de Revista Politici de Sănătate, în parteneriat cu ARPIM”.

Prezenți la eveniment au fost și secretarul de stat în Ministerul Sănătății din Cehia, Jakub Dvoracek, dar și europarlamentarul în Comisia ENVI, Katerina Konecna.

Încă odată, liberalii exclamă importanța combaterii cancerului prin sisteme noi și moderne. Cetățenii trebuie să conștientizeze că România are în plan implementarea proiectelor de învingere a cancerului!

Sursa: Cristian Bușoi, Facebook

Distribuie articolul