Un nou proiect încheiat cu succes la Consiliul Judetean Sibiu

Constantinescu Denisa

Schimbările climatice – Plan de acţiuni pentru atenuare şi măsurile necesare pentru adaptare în judeţul Sibiu

Proiectul “Schimbările climatice – Plan de acţiuni pentru atenuare şi măsurile necesare pentru adaptare în judeţul Sibiu” realizat de Consiliul Judeţean Sibiu, în parteneriat cu Universitatea Babeş Bolyai din Cluj s-a încheiat, fiind realizate toate obiectivele propuse.

Acesta a fost finanţat prin Mecanismul Financiar al SEE 2014-2021, derulat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor prin Programul RO-Mediu “Mediu, Adaptare la Schimbările Climatice şi Ecosisteme”.

Valoarea proiectului a fost de peste 600.000 lei, iar durata derulării proiectului: 16 decembrie 2021 – 15 decembrie 2022.

Obiectivul principal a fost de a realiza două planuri de acţiune pentru atenuarea schimbărilor climatice şi, totodată, de a identifica măsurile necesare pentru adaptarea la aceste schimbări la nivelul municipalităţilor Sibiu şi Mediaş, dar şi de a conştientiza efectul acestora la nivelul autorităţilor, al locuitorilor şi al tuturor factorilor implicaţi din judeţul Sibiu.

“Deşi eforturile de reducere a impactului pe care îl au schimbările climatice sunt eficiente, unele efecte pe care le au acestea în lume sunt inevitabile. De aceea, e nevoie să dezvoltăm strategii şi planuri de acţiune cu măsuri concrete de adaptare şi atenuare a impactului pe care le au schimbările climatice. Prin proiectul derulat alături de partenerii noştri de la Universitatea Babeş Bolyai, au fost realizate două astfel de politici publice pentru Sibiu şi Mediaş, reuşind să facem un pas înainte pentru ca misiunea UE de a avea un continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050, să nu mai fie doar un deziderat, ci o realitate. Le mulţumesc tuturor celor implicaţi, de la Parteneri şi până la factorii de interes local, pentru contribuţia activă la realizarea acestui proiect” a declarat Daniela Cîmpean, preşedinta Consiliului Judeţean Sibiu.

Cele două documente s-au bazat pe studii aprofundate de cercetare obţinute în cadrul proiectului, fiind în acelaşi timp corelate cu ţintele strategice la nivel european şi naţional. Astfel, s-au realizat: studii climatice pentru Sibiu şi Mediaş, analiza implementării Strategiei şi a planului de acţiune privind adaptarea la schimbări climatice în municipiul Sibiu, percepţia şi gradul de cunoaştere a cetăţenilor din cele două municipii cu privire la impactul pe care îl au schimbările climatice, fiind totodată identificate şi prioritizate sectoarele cele mai vulnerabile la schimbările climatice în municipiul Mediaş.

Obiectivele generale ale celor două strategii sunt:
– Promovarea de măsuri pentru asigurarea neutralităţii climatice pentru orizontul 2050;
– Promovarea de măsuri pentru amplificarea capacităţii de adaptare la schimbări climatice;
– Asigurarea fondului de date necesare gestionării aspectelor relevante pentru atenuarea şi adaptarea la schimbările climatice;
– Conştientizarea publicului, creşterea responsabilităţii şi a sprijinului acordat măsurilor pentru atenuarea şi adaptarea la schimbările climatice;
– Întărirea capacităţii administrative şi de management pentru atenuarea şi adaptarea la schimbările climatice;
– Cooperarea eficientă între toate categoriile de factori implicaţi (administraţie, mediul de afaceri, societatea civilă) pentru îmbunătăţirea eficienţei măsurilor pentru atenuarea şi adaptarea la schimbările climatice.

Pentru sustenabilitatea proiectului, echipa de cercetare din cadrul Universităţii Babeş Bolyai Cluj Napoca – Facultatea de Geografie a realizat un Ghid de bune practici şi conştientizare privind atenuarea şi adaptarea la schimbările climatice a judeţului Sibiu. Acesta conţine informaţii legate de impactul schimbărilor climatice asupra domeniilor prioritare în judeţul Sibiu, bune practici pentru atenuarea şi adaptarea la schimbările climatice relevante pentru judeţul Sibiu, precum şi recomandări pentru autorităţi locale în elaborarea strategiei şi a planului de acţiune pentru atenuarea şi adaptarea la schimbările climatice. Documentul se regăseşte aici – Consiliul Judeţean Sibiu – Schimbări Climatice.

Distribuie articolul