Municipiul Câmpia Turzii excelează la nivel național în promovarea și susținerea antreprenoriatului

Constantinescu Denisa

Municipiul Câmpia Turzii excelează la nivel național în promovarea și susținerea antreprenoriatului
În cadrul Galei AMR 2022, care a avut loc la Opera Română din București, domnului primar, Dorin Nicolae Lojigan, i-a fost înmânat Premiul de Excelență pentru Promovarea și Susținerea Antreprenoriatului – Creștere Economică.


Câmpia Turzii a fost singurul municipiu din România care a câștigat la această categorie a Galei.
Aceasta este cea mai importantă distincție pentru Primăria Municipiului Câmpia Turzii, deoarece confirmă demersurile întreprinse de administrația publică locală în ultimii ani pentru dezvoltarea sectorului economic.


“La ora actuală, în Câmpia Turzii se derulează investiții private în valoare de aproximativ 500 de milioane de euro. Acestea nu ar fi fost posibile fără campania de reindustrializare a municipiului.
Popularea completă a Parcului Industrial Câmpia Turzii, precum și investițiile private din Zona Industrială Reif și Platforma ISCT confirmă că strategia de reindustrializare a Municipiului Câmpia Turzii și-a atins obiectivul.


De asemenea, investițiile realizate de antreprenorii locali în ultimii 6 ani, au contribuit semnificativ la reducerea șomajului la sub 1%, creșterea salariilor și a nivelului de trai din municipiul nostru.
Premiile de excelență primite de municipalitatea din Câmpia Turzii constituie un indicator solid privind direcția pozitivă înspre care se îndreaptă municipiul nostru, precum și o încurajare de a continua în acest sens.


Aceste realizări nu ar fi fost posibile fără un parteneriat solid cu reprezentanții mediului de afaceri cărora le mulțumim pentru încrederea de a investi la Câmpia Turzii” a declarat primarul liberal, Dorin Lojigan, pe pagina sa de Facebook.

Distribuie articolul