„Urmează să semnăm contractul de finanţare şi să trecem la treabă. Suntem încrezători că vor fi aprobate şi celelalte şapte proiecte de renovare şi eficientizare energetică a clădirilor publice pe care le-am depus până în prezent pe componenta Valul Renovării din PNRR. Valoarea totală a acestor proiecte este de 92,3 milioane de lei şi sperăm că vom reuşi să aducem în municipiul şi judeţul Braşov această sumă considerabilă pe care s-o investim în modernizarea imobilelor unor instituţii medicale şi sociale din subordinea noastră, precum şi a clădirilor în care ne desfăşurăm activitatea administrativă”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.
Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 35.680.688,54 lei, acestea fiind primele fonduri nerambursabile accesate de administraţia judeţeană pentru Spitalul de Copii Braşov.
foto: ziare.com