Aleșii liberali din Caraș-Severin au realizat proiecte în valoare de peste 900 milioane euro

Paul
Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin
Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin

Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, alături de Ioan Popa, primarul municipiului Reșița, au prezentat proiectele desfășurate în ultimii ani în întreg județul, dar și în Reșița. Peste 900 milioane euro au fost investiți în modernizarea județului.

Romeo Dunca a prezentat proiecte finanțate din fonduri europene care prevăd lucrări de apă și canalizare în valoare de 200 milioane euro; reabilitarea căii ferate, proiect în valoare de 300 milioane euro; 70 milioane euro folosiți pentru piste de biciclete; iar aproape 300 milioane euro pentru Spitalul Județean și realizarea drumului județean care duce spre Moldova Nouă. Liderul liberal a prezentat doar câteva din investițiile realizate de către administrația județeană.

„Județul Caraș Severin este unul mare, este verde, este împădurit, este al doilea după Suceava ca zonă împădurită, iar acest lucru atrage turiștii. Lumea caută natura și chiar visează să trăiască într-o zonă ca asta. Județul nostru are șansa să devină orice ne propunem, iar noi trebuie să valorificăm asta. Județul se transformă încet dar profund. Accesarea fondurilor europene a devenit punctul nostru forte. Ne-am învățat cu rigorile acestora. Ne facem temele și vom accesa în continuare bani frumoși”, a transmis Romeo Dunca.

Edilul Ioan Popa a adăugat faptul că administrația locală din Reșița a avut peste 42 de proiecte finanțate din fonduri europene, în valoare de 160 milioane euro, în perioada 2014-2020. Primarul a precizat că a modernizat drumuri care au fost neatinse de 70 de ani.

Sursa: pressonline.ro

Distribuie articolul