Alexandru Muraru, deputat PNL Iași: „Ultimul sondaj realizat de INSCOP la Iași arată că majoritatea covârșitoare a ieșenilor dorește mai multe investiții în sistemul sanitar”

Paul

Alexandru Muraru, președintele PNL Iași, a transmis printr-o postare mai multe informații referitoare la viitorul sistemul sanitar din Iași.

Alexandru Muraru, deputat PNL, comunică pe Facebook faptul că: „Nu mai puțin de 66% dintre ieșeni s-au exprimat în favoarea proiectelor noi de sănătate publică și vorbim în special de Institutul Regional de Boli Cardiovasculare și Spitalul Regional de Urgență, investiții pentru care administrația liberală de la Iași continuă să facă toate demersurile necesare.”

De asemenea, în cadrul aceleiași postări, acesta declară următoarele: „Reamintesc că, în prezent, datorită efortului conjugat al Primăriei Miroslava și Consiliului Județean Iași, a fost semnată deja autorizația de construire a Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară, pe raza comunei Miroslava, și facem toate eforturile pentru identificarea surselor de finanțare, având sprijin complet din partea Ministerului Fondurilor Europene.”

Liberalul a încheiat postarea astfel: „Pentru Spitalul Regional de Urgență, estimarea este că în prima parte a anului 2023 vom avea eliberată autorizaţia de construire a lucrărilor și să înceapă deja etapa de execuție. Valoarea totală a proiectului este de 2.379.575.202 lei, din care: valoarea totală eligibilă este de 684.906.513 lei, din care valoarea total nerambursabilă FEDR este de 223.320.500 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul de stat fiind de 458.296.407 lei.”

Sursa: Alexandru Muraru, Facebook

Distribuie articolul