Alexandru Sporea, primarul comunei Forotic: Am făcut pași importanți pentru introducerea Castrului Roman din Surducu Mare în patrimoniul UNESCO

Paul

Alexandru Sporea, primarul comunei Forotic, pune localitatea pe harta UNESCO. Primarul dorește atât să modernizeze localitatea, cât și să pună în valoare trecutul istoric al acesteia.

Edilul comunei declară următoarele: „Am făcut pași importanți pentru introducerea Castrului Roman din Surducu Mare în patrimoniul UNESCO.

Am avut o întâlnire cu reprezentanți ai Institutului Național al Patrimoniului,când ni s-a prezentat contextul internațional și național al dosarului de nominalizare pentru Lista Patrimoniului Mondial  UNESCO ,,Frontierele Imperiului Roman – LIMESUL Dacic”. În această listă poate intra și Castrul Roman din Surducu Mare.

De asemenea, ni s-au prezentat siturile arheologice din județ incluse în dosarul de nominalizare, am fost informați cu privire la localizarea siturilor și valoarea excepțională a acestora din punct de vedere istoric, cultural, precum și despre potențialul de dezvoltare durabilă.

Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), a propus un plan de protejare a bunurilor culturale din lume, prin “Convenția despre Protecția Patrimoniului Mondial Cultural și Natural”, aprobată în 1972. Aici se află o listă de bunuri și locuri ce aparțin patrimoniului mondial, sau cum este mai utilizat Patrimoniului Comun al Umanității.”

Sursa: Comunicat de presă PNL Caraș-Severin

Distribuie articolul