Alina Gorghiu, președinte interimar al Senatului: “Utopia” comunistă este una dintre cele mai nocive ideologii ale secolului XX

Eduard Turcu

În urma unei întrevederi cu cu Andrew Bremberg, președintele Victims of Communism Memorial Museum din Washington, D.C., și deputatul, Pavel Popescu, Alina Gorghiu, președintele interimar al Senatului, a declarat că „<<Utopia>> comunistă este una dintre cele mai nocive ideologii ale secolului XX”.

„Am simțit-o și noi pe pielea noastră până în decembrie 1989. Știm ce înseamnă să ne fie negate în totalitate libertatea și democrația. E vorba de cele mai importante valori ale românilor”, a mai punctat liberala.

„De aceea, mă bucur tare mult că am discutat astăzi cu domnul Andrew Bremberg, președintele Victims of Communism Memorial Museum din Washington, D.C., și colegul meu deputat, Pavel Popescu.

Susțin 100% misiunea acestei fundații și a celor ca ea, aceea de a promova “o lume eliberată de falsa speranță a comunismului”. Și sper ca propunerea legislativă prin care și românii își lasă amprenta experiența lor din perioada comunista în Muzeul de la Washington, D.C., să fie cât mai rapid adoptată”, a precizat Alina Gorghiu.

sursă: Alina Gorghiu, Facebook
Distribuie articolul