PNL Argeș: „Ne-am ținut de cuvânt! Gara Ștefănești devine Gara I.C. Brătianu”

Badila Antonia

Mai devreme decât anticipasem, ultima piesă din proiectul liberal demarat de președintele Senatului Alina Gorghiu pentru schimbarea denumirii Gării Ștefănești, în Gara “I.C. Brătianu”, a fost așezată la locul ei.

,,Astfel, pe 17 noiembrie, Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Companiei Naționale de Căi Ferate, întrunită în ședință, a aprobat referatul pentru <schimbarea denumirii H.m. Ștefănești în H.m. Ion C. Brătianu>.

Totul a început în data de 9 august 2022, când președintele Senatului, Alina Gorghiu a solicitat printr-un memoriu, Companiei Naționale de Căi Ferate, schimbarea denumirii Gării Ștefănești, în Gara <I.C. Brătianu>. La baza solicitării au stat argumente de ordin istoric și cultural, demersul fiind unul firesc și de respect față de personalitatea marelui om politic liberal.

Sursa: PNL Argeș

Astfel, cu sprijinul secretarului de stat din Ministerul Transporturilor, Ion Popa au fost inițiate demersurile pentru realizarea acestui obiectiv și au fost transmise adrese către toate instituțiile implicate în proiect, precum Ministerul Transporturilor, Compania Căilor Ferate, Prefectura Argeș, Primăria Ștefănești.

În urma acestui efort de echipă, orașul Ștefănești devine un reper pentru istoria modernă a României prin simbolurile sale, Muzeul Național Brătianu și de acum prin gara care poartă numele marelui om politic liberal.” a declarat PNL Argeș într-un comunicat de presă.

Distribuie articolul