Alina Gorghiu: respect din partea Uniunii Europene. Asta merită România pentru tot ce a făcut în ultimele trei decenii

Preşedintele Senatului, Alina Gorghiu, a avut o întrevedere cu preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola. În cadrul acestei întâlniri oficiale, liberala a anunțat că a discutat cu oficialul european despre problema aderării României la spațiul Schengen.

Alina Gorghiu: „Respect din partea Uniunii Europene. Asta merită România pentru tot ce a făcut în ultimele trei decenii! Acesta a fost mesajul transmis azi la întrevederea cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola”.

„Trebuie lucrat constructiv pentru obiectivul nostru strategic de țară: aderarea la spațiul Schengen. Roberta mi-a spus că acest obiectiv va fi realizat cât mai curând”, a precizat liberala.

Aceasta a spus că „președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, și instituția europeană pe care o conduce știu asta. România este un partener de încredere pe care toate statele europene se pot baza. Am dovedit din plin asta. Protejăm granițele UE, am crescut bugetul la apărare, am reușit ridicarea MCV, iar acum avem un buget record de investiții pentru 2023”.

„Mulțumim, Roberta Metsola, fiindcă susțineți România în Schengen și spuneți răspicat adevărul: România aduce plus valoare securității Uniunii Europene! O Europă unită se construiește și cu tineri, și cu femei. Pentru egalitatea de șanse între bărbați și femei, avem nevoie de cote de reprezentare echitabilă în politică. Pentru implicarea tinerilor în politică, avem nevoie de scăderea vârstei de vot la 16 ani”, a transmis Președintele Senatului.

sursă: Alina Gorghiu, Facebook

Leave a Comment