Arad: președintele Consiliului Județean a prezentat rezultatele proiectului privind dotarea Ambulatoriului integrat de specialitate din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență

Ciprian S.
dotarea Ambulatoriului integrat de specialitate din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență

Rezultatele proiectului privind dotarea Ambulatoriului integrat de specialitate din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad au fost prezentate de președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, medicii Dana Iovănescu, Oana Amza, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, Florina Ionescu și directorul executiv al Direcției Programe de Dezvoltare, doamna Gabriela Chiricheu.

Fiecare dintre cei prezenți a prezentat, din perspectiva lor, rezultatele proiectului în care Consiliul Județean Arad a cumpărat pentru Spitalul Județean echipamente în valoare de peste 9 milioane de lei.

Proiectul „Creșterea accesibilității serviciilor medicale prin dotarea cu echipamente performante a Ambulatoriului integrat de specialitate din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad” – cod SMIS 126549 a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 8 „Investiții în infrastructurile sanitare și sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional și local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate și promovând incluziunea socială prin îmbunătățirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunități”, Prioritatea de investiții 8.1A „Ambulatorii”. Obiectivul specific al proiectului este creșterea accesibilității serviciilor medicale prin dotarea cu șapte echipamente performante conform standardelor europene a Ambulatoriului din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

Prin proiect au fost achiziționate următoarele echipamente medicale, amplasate în Ambulatoriul de specialitate:

  • Pentru Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală – 1 aparat de radiodiagnostic cu post de grafie și scopie – 1.398.787,72 lei – 1 computer tomograf de tip multislice cu 128 slice-uri – 2.746.520,00 lei – 1 aparat radiologic DEXA (osteodensitometru) – 187.553,22 lei
  • Pentru Laboratorul de Cardiologie Intervențională – 1 angiograf artere periferice – 3.541.202,00 lei
  • Pentru Secția Gastroenterologie – 1 ecograf cu modul de elastografie si ecografie cu substanta de contrast – 453.628,00 lei – 1 turn de videoendoscopie – 612.850,00 lei – 1 mașină de spălat și dezinfectat endoscoape – 189.490,84 lei

Valoarea totală a echipamentelor cumpărate de Consiliul Județean Arad pentru Spitalul Județean, prin acest proiect, este de 9.130.031,78 lei.

„Aparatura medicală, achiziționată în cadrul acestui proiect, este destinată pacienților care se prezintă la spital, în regim ambulatoriu, și permite echipei medicale să efectueze un număr mai mare de investigații. De exemplu, când era funcțional un singur computer tomograf, acesta era utilizat atât pentru pacienții care se prezentau în regim de urgență, pentru pacienții spitalizați cât și pentru pacienții care veneau cu trimitere de la medicul specialist, motiv pentru care listele de așteptare erau foarte lungi. Cu ajutorul acestor aparate am reușit nu doar să diminuăm timpii de așteptare pentru efectuarea investigațiilor ci să și dezvoltăm gama de servicii medicale asigurate pacienților acestui județ. Aparatura medicală este de un real folos și pentru echipa medicală deoarece permite efectuarea unor investigații eficiente și cu acuratețe, pentru a putea stabilii mai apoi, conduita terapeutică necesară pacientului”, a declarat ec. Florina Ionescu, manager SCJU Arad.

„Vom continua investițiile în aparatură, construirea de spatii noi și creșterea calității serviciilor medicale. Consiliul Județean lucrează la proiecte în valoare de aprox. 220 de milioane de euro pentru spital, cumulat, în ultimii șapte ani, dintre care cel mai consistent este cel al construirii Complexului Matern-Pediatrie.

În perioada următoare vom inaugura și cele două spitale noi construite de Consiliul Județean, respectiv Spitalul de Psihiatrie și Spitalul de Oncologie.

Iar acum suntem în perioada elaborării proiectelor noi pentru spital, cu finanțare europeană, și nu cred că este un secret că ne dorim modernizarea blocului operator al Spitalului Județean și extinderea secției de Cardiologie, pentru care avem deja o viziune clară. Nu în ultimul rând, ne implicăm în prevenția diferitelor forme de boli oncologice la femei, printr-un demers cu Spitalul Județean, pe care îl vom începe în luna august. Iar aici vă reamintesc că mii de paciente au beneficiat deja de screening gratuit pentru prevenirea cancerului mamar, printr-un program comun pe care l-am realizat cu Facultatea de Medicină de la Universitatea de Vest Vasile Goldiș, căreia ii mulțumesc și pe această cale pentru implicarea în dezvoltarea sistemului de sănătate publică arădean”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Sursă: Comunicat de Presă Consiliul Județean Arad

Distribuie articolul