Arad: Primarul Călin Ilie Abrudan a participat la evenimentul „ZIUA EUROPEI LA GYULA”
Primarul Călin Ilie Abrudan a participat la invitația Consulului general al României la Gyula, Florin Vasiloni, la Centrul Cultural Românesc din cadrul Liceului „Nicolae Bălcescu” Gyula, unde se desfășoară evenimentul „ZIUA EUROPEI LA GYULA”.
”Prin participarea noastră la acest eveniment cultural dedicat comunității române din Ungaria, creăm relații constructive care vor duce la dezvoltarea orașului Ineu și Mocrea prin identificarea de parteneri, datorită cărora putem iniția proiecte comune. Prezența la eveniment a cramelor Dradara Mocrea este un exemplu de reprezentativitate autohtonă locală prin care cetățenii din Ungaria sunt invitați să deguste vinurile alese din zona noastră și să ne viziteze ca destinație turistică! Relațiile cu instituțiile din Ungaria și păstrarea comunicării cu diaspora ne vor deschide noi orizonturi în ceea ce înseamnă turism, investiții, proiecte și modele de aplicabilitate a proiectelor!”, a transmis edilul liberal Călin Ilie Abrudan.
Sursă: Facebook Călin Ilie Abrudan