Conducerea primăriei Oradea a anunțat aprobarea finanțării în valoare de 23.862.278 lei, prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, pentru reabilitarea Grădiniței nr. 45 și a Creștei nr. 6.
Reprezentanții administrației locale din Oradea au precizat că scopul proiectului este de a crește eficiența energetică și gestionarea inteligentă a energiei în unitățile de învățământ. De asemenea, în urma implementării obiectivului de investiții, Grădinița nr. 45 și Creșa nr. 6 vor avea spații moderne, curate și multifuncționale, iar exteriorul degradat va fi curățat și reabilitat.
Primăria Oradea mai are două finanțări asigurate prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, prin care se vor reabilita Liceul Teoretic German F. Schiller și Școala Gimnazială Juhasz Gyula – fonduri în valoare de 27 milioane lei.
Sursa: Primăria Oradea