Bihor: 30 milioane de lei pentru proiectul de reabilitare a Spitalului de Psihiatrie Nucet

Recent, la sediul Direcției Generale Implementare Plan Național de Redresare și Reziliență, un nou contract de finanțare a fost semnat pentru județul Bihor. Proiectul face referire la reabilitarea Spitalului de Psihiatrie Nucet.

CJ Bihor declară faptul că: „Documentul a fost semnat în cadrul apelului de proiecte gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, finanțat din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR) și din fonduri naționale.

Proiectul intitulat „Creșterea eficienței energetice și reabilitarea imobilelor Spitalului de Psihiatrie Nucet” prevede reabilitarea a cinci corpuri de clădire în care își desfășoară activitatea Spitalul de Psihiatrie Nucet și Unitatea de Asistență Medico-Socială de Psihiatrie Nucet. Obiectivul principal al investiției este creșterea eficienței din punct de vedere energetic, prin reducerea consumului anual de energie și îmbunătățirea calității mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Atingerea acestor obiective presupune reabilitarea anvelopei construcțiilor, înlocuirea instalațiilor termice, sanitare și de iluminat. Valoarea estimată a investiției este de 30.628.503,82 lei, TVA inclus. Finanțarea proiectului depus de Consiliul Județean Bihor este 100% nerambursabilă.”

Sursa: Consiliul Județean Bihor, site oficial

Leave a Comment