Bihor: conducerea Consiliului Județean a vizitat proiectele verzi din comunele Aușeu și Șinteu

Paul

Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, a vizitat comunele Aușeu și Șinteu, localități unde vor fi realizate proiecte verzi pentru iubitorii de natură și adrenalină, informează administrația județeană.

În comuna Aușeu, localitatea Groși, va fi amenajat un traseu off-road de 1.7 kilometri destinat amatorilor și profesioniștilor de motociclism. În plus, CJ Bihor transmite că vor plantați 140 de arbori și panouri de protecție a speciilor și habitatului.

„Suntem astăzi pe acest șantier la un stadiu de aproximativ 42%. Vrem să scoatem zgomotul și poluarea din aria protejată aici, la marginea ei. Pista off-road ar putea fi omologată în perioada următoare pentru competiții naționale și internaționale”, a spus Mircea Mălan.

În comuna Șinteu se vor realiza 13 căsuțe din lemn pentru cazare, o clădire cu săli de conferințe, săli de mese, dar și alte spații. Fiecare căsuță va fi dotată cu grup sanitar propriu, având sistem de răcire și încălzire centralizat.

În cadrul acestei zone va funcționa un centru de management, cercetare și educație ecologică, au adăugat reprezentanții administrației județene din Bihor.

Vicepreședintele CJ Bihor a precizat că proiectul este amplasat pe o suprafață de 7 hectare și stadiul de execuție a ajuns la peste 60%.

Cele două proiecte fac parte din obiectivul „Implementarea de măsuri active de conservare pe teritoriul sitului Natura 2000 Muntele Șes”, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020. Valoarea contractului de finanțare este 9.437.417 lei, fiind 100% nerambursabil.

Sursa: Consiliul Județean Bihor

 

 

Distribuie articolul