Bihor: Consiliul Județean a efectuat recepția finală a bazinelor didactice de înot din orașul Ștei. Investiție de 7 milioane lei

Paul

Călin Gal, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, a efectuat recepția finală a bazinelor didactice de înot din orașul Ștei. Investiția pentru acest obiectiv este în valoare de 7.398.500 lei, desfășurată de administrația județeană prin Agenția de Dezvoltare Durabilă Bihor.

„S-a mai realizat o recepție parțială în luna decembrie 2022, după ce firma de construcții a finalizat lucrările propriu-zise. Primăria Ștei a racordat în acest timp noua clădire la utilități. Urmează predarea construcției în patrimoniul și administrarea Primăriei Orașului Ștei, care va stabili programul și condițiile de funcționare a bazinelor.

Complexul din Ștei are două bazine de înot didactice de dimensiuni 25×12.5 m, respectiv 6×12.5 m, cu grupuri sanitare, vestiare și tribune. Valoarea investiției este de 7.398.500 lei, TVA inclus. Lucrările au fost executate de firma Costa Voc Impex SRL”, transmite CJ Bihor.

„Vă reamintim că toate cele șapte proiecte cu bazine didactice din județul Bihor au fost finalizate și recepționate. Acestea sunt în Săcueni, Nucet, Salonta, Valea lui Mihai, Beiuș, Marghita și Ștei.

Consiliul Județean Bihor, prin Agenția de Dezvoltare Durabilă Bihor, gestionează programul de realizare a bazinelor didactice, al căror scop este acela de îmbunătăţire a stării de sănătate şi de dezvoltare a abilităţilor fizice ale locuitorilor din oraşele şi municipiile judeţului”, adaugă serviciul de comunicare a administrației județene din Bihor.

78 milioane lei pentru lărgirea la patru benzi a drumurilor spre Biharia și Nojorid

De asemenea, CJ Bihor are în desfășurare încă o investiție în valoare de 78 milioane lei care privește domeniul infrastructurii rutiere. Obiectivul proiectului este de a lărgi la patru benzi drumurile spre Biharia și Nojorid.

„Cele două proiecte privesc lărgiri de la două la patru benzi a unor sectoare de drum de pe DN 19, între km 5+985 și km 9+731, și pe DN 79, între km 108+730 și km 110+550.

Primul proiect prevede lărgirea la patru benzi pe un tronson de 3,7 km, cuprins între ieșirea din Episcopia Bihor și intrarea în comuna Biharia, de unde va începe traseul Centurii Biharia. Valoarea totală estimată este de 48.351.236,17 lei, cu TVA.

Cel de-al doilea sector de drum național care urmează să fie lărgit este pe DN 79. Acesta are o lungime de 1,8 km și este cuprins între Aeroportul Oradea și girația care va fi amenajată la intersecția cu drumul spre Livada. Valoarea totală estimată a investiției este de 30.092.057,24 lei, cu TVA”, precizează Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor.

Sursa: Consiliul Județean Bihor

Citește și Bihor: lucrările de reabilitare a DN19B au început. Investiție în valoare de 25 milioane lei

Distribuie articolul