Bihor: Consiliul Județean a lansat licitația pentru supervizarea lucrărilor la centurile din zona metropolitană Oradea. Valoarea contractului este de peste 1.3 milioane lei

Consiliul Județean Bihor a lansat licitația pentru a numi o companie care să supervizeze lucrările la centurile din zona metropolitană a Municipiului Oradea. Valoarea contractului este de 1.348.684 lei, fără TVA.

„Contractul are ca scop asigurarea serviciilor de supervizare a lucrărilor (dirigenție de șantier) la Centura Oșorhei, Centura Nojorid, Centura Sântandrei și reabilitarea drumului județean DJ 767E Oșorhei – Copăcel.

Vă reamintim că lucrările au început la jumătatea lunii februarie și sunt realizate de compania PORR Construct. Un contract prevede execuția lucrărilor pe Lotul 1: Centura Oșorhei (5,8 km) și reabilitarea drumului județean DJ 767E Oșorhei – Copăcel (12,7 km), iar cel de-al doilea, execuția lucrărilor pe Lotul 2: Centurile Sântandrei (5 km) și Nojorid (8,4 km)”, transmite serviciul de comunicare al CJ Bihor.

Sursa: Consiliul Județean Bihor

Leave a Comment