Bihor: Consiliul Județean a recepționat bazinele de înot din Marghita. Investiție de 7 milioane lei

Paul

Călin Gal, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, a efectuat recepția finală pentru bazinele de înot din Marghita. Investiția pentru acest proiect a fost de 7.395.538 lei, bazinele având dimensiunile de 25×12.5 m, respectiv 6×12.5 m, fiind dotate cu grupuri sanitare, vestiare și tribune.

„S-a mai făcut o recepție parțială în luna decembrie 2022, după ce firma de construcții a finalizat lucrările propriu-zise. Bazinul didactic de înot din Marghita este o investiție a Consiliului Județean Bihor prin Agenția de Dezvoltare Durabilă Bihor.

Complexul urmează să fie predat în administrarea primăriei Municipiului Marghita. Autoritatea publică locală va stabili programul și condițiile de funcționare”, transmite CJ Bihor.

„Vă reamintim că sunt șapte astfel de proiecte în tot județul. Până acum au fost recepționate șase dintre acestea, în Săcueni, Nucet, Salonta, Valea lui Mihai, Beiuș și Marghita. Complexul din Ștei va fi recepționat în luna mai.

Consiliul Județean Bihor, prin Asociația de Dezvoltare Durabilă Bihor, gestionează programul de realizare a bazinelor didactice, al căror scop este acela de îmbunătăţire a stării de sănătate şi de dezvoltare a abilităţilor fizice ale locuitorilor din oraşele şi municipiile judeţului”, adaugă serviciul de comunicare al administrației județene din Bihor.

Sursa: Consiliul Județean Bihor

Distribuie articolul