Bihor: contractul de execuție al Centurii Beiuș a fost semnat. Investiție de peste 270 milioane lei

Paul

Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, a semnat contractul de execuție a lucrărilor la Centura Beiuș. Valoarea acestuia este de 269.464.711,29 lei, fără TVA.

„Constructorul a început organizarea de șantier, urmând ca în a doua jumătate a lunii februarie să înceapă efectiv lucrările.

Lungimea traseului este de 7,33 de kilometri. Șoseaua va avea două benzi de circulație, câte una pe sens, iar profilul transversal cuprinde următoarele caracterisitici: lățimea părții carosabile – 7 metri + supralărgiri, lățimea benzii de încadrare – 2 x 0,75 metri, lățimea acostamentului – 2 x1,70 metri”, transmite CJ Bihor.

„În a doua jumătate a lunii februarie vor începe efectiv lucrările. Având în vedere că lucrările cuprind 2 viaducte peste Crișul Negru și 3 pasaje supraterane, lucrări care impun o durată și o complexitate mai mare, în primele luni eforturile constructorilor se vor concentra în aceste zone.

Până la sfârșitul lunii februarie vor fi în șantier 3 foreze mari care ar urma să înceapă forarea piloților.

Ne propunem, pe cât posibil, să nu tranzităm Beiușul pentru a nu deranja circulația. Împreună cu constructorii am convenit o mobilizare cât mai bună, în așa fel încât să încercăm să recuperăm întârzierile. Anul viitor tranzitarea municipiului Beiuș se va face fluent pe noua centură”, adaugă Ilie Bolojan.

Sursa: Consiliul Județean Bihor, site oficial / Ilie Bolojan, Facebook

Distribuie articolul