Bihor: elevii din Tărian și Sântandrei au vizitat Campusul pentru învățământ dual

Paul

Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, a prezentat elevilor din localitățile Tărian și Sântandrei facilitățile Campusului pentru învățământ dual din Oradea. Au fost prezenți Ioan Pașca, primarul comunei Girișu de Criș, și Ioan Mărcuș, edilul comunei Sântandrei.

„Elevii care se vor înscrie aici vor putea obține o calificare de maistru în domeniile mecanică, construcții, instalații și lucrări publice, electromecanică, electronică și automatizări și chimie industrială. În plus, dacă doresc, vor putea ulterior să se înscrie la o facultate tehnică.

Elevii vor avea cazare și masă gratuite, o bursă lunară, laboratoare și ateliere dotate cu aparatură necesară și, cel mai important, practică alături de profesioniști de la cele mai mari firme din județul Bihor (atât în atelierele campusului, cât și la sediile firmelor)”, transmite Mircea Mălan.

„Lucrările la Campusul pentru învățământul dual sunt într-o fază avansată. Până în vară se vor finaliza lucrările de construcție, inclusiv racordarea la utilități și cele de împrejmuire.

Până la sfârșitul lunii aprilie vom demara și licitația pentru asigurarea dotărilor și pentru digitalizare.

Ne propunem ca până la sfârșitul anului campusul să devină operațional, iar de la începutul anului viitor să înceapă predarea în noile corpuri de clădire.

Campusul are toate facilitățile: săli de clasă, internat, cantină, cabinet medical, bibliotecă, ateliere și laboratoare, sală de sport și bazin de înot”, adaugă Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor.

„Cei care vor opta pentru învățământul dual, vor beneficia de o susținere importantă pe parcursul școlii: cazare și masă gratuită, bursă lunară minimă de 400 de lei, transport gratuit în Oradea, transport gratuit spre casă la sfârșitul săptămânii”, precizează președintele administrației județene din Bihor.

Sursa: Ilie Bolojan / Mircea Mălan

Distribuie articolul