Bihor: în 2023 au fost investiți peste 19 milioane de euro în sistemul de sănătate al județului

Paul
Florin Birta
Florin Birta

Florin Birta, primarul municipiului Oradea, alături de Gheorghe Carp, managerul Spitalului Clinic Județean Bihor, au prezentat cele mai importante investiții realizate în 2023 privind sistemul de sănătate bihorean. Au fost investiți peste 19 milioane de euro.

„Pe lângă infrastructura rutieră care este importantă pentru oraș, administrația locală pune un foarte mare accent și pe infrastructura de sănătate. Peste 19 milioane de euro au fost investiți în 2023 în sistemul de sănătate, din care 12,5 milioane euro din fonduri europene, cu cofinanțare de la bugetul local, 3,6 milioane de euro din bugetul spitalului și 3 milioane de euro veniți de la Ministerul Sănătății pentru achiziția de aparatură”, a transmis primarul Florin Birta.

Edilul liberal a amintit de cele mai importante proiecte pe sănătate demarate sau implementate în anul 2023:

  • reabilitarea Staționar 1 – Spitalului Județean – valoare totală de 8.7 milioane euro, finanțat din fonduri europene;
  • reabilitarea Spitalului Staționar II – valoare totală de 9.6 milioane euro, proiect realizat tot din fonduri europene;
  • proiect strategic pe sănătate RO-HU – în valoare de 7.3 milioane euro;
  • ambulatoriul integrat Spital Gheorghe Doja – valoare totală de 13 milioane euro, finanțat atât din fonduri europene, cât și din bugetul local al primăriei Oradea;
  • reabilitarea Staționarului I – interioare – proiect cu o valoare de 6.6 milioane euro din bugetul spitalului;
  • din bugetul instituției a fost realizată și scara de incendiu – investiție de 1.1 milioane euro;
  • realizarea unei parcări supraetajate la Spitalul Județean – investiție din bugetul local în valoare de 9 milioane euro;
  • achiziție de aparate medicale moderne – 3 milioane euro, fonduri guvernamentale.

„La investiții viitoare intră construcția noului Spital de Boli Infecțioase de pe strada Vlădeasa, unde este în curs de desemnare câștigătorul lucrărilor. Acesta este un proiect de peste 135 milioane de euro”, a adăugat conducerea primăriei Oradea.

Sursa: Primăria Oradea

Distribuie articolul