Bihor: investiție de peste 11 milioane lei pentru dotarea Spitalului Clinic Județean cu noi echipamente medicale

Paul

Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor va beneficia de noi echipamente medicale printr-un proiect finanțat prin Programul Interreg V-A România – Ungaria. Valoarea investiției este de 11.043.374 lei, fără TVA.

„Prin „Proiectul integrat pentru dezvoltare durabilă în zona montană a județului Bihor, îmbunătățirea accesului și dezvoltării serviciilor de sănătate în caz de intervenții medicale în situații de urgenţă” se are în vedere achiziția următoarelor echipamente medicale:
Lot 1 – Angiograf monoplan cardiovascular;
Lot 2 – Sistem de monitorizare și tratament automatizat pentru pacientul critic;
Lot 3 – Simulator avansat de pacient;
Lot 4 – Sistem 3D 4K pentru chirurgie laparoscopică urologică cu ICG;
Lot 5 – Ambulanță tip C pentru pacienți critici care necesită suport ECMO;
Lot 6 – Ecograf de înaltă performanță”, transmite primăria Oradea.

„Proiectul menționat vine să rezolve acele elemente din funcționarea și dotarea principalelor servicii medicale din județul Bihor și Hajdu-Bihar care sunt implicate în asistența medicală acordată pacienților și completează eforturile deja finalizate de către instituțiile responsabile pentru reglementarea și organizarea activității medicale din ambele state, fiind în concordanță cu recomandările internaționale din acest domeniu.

De menționat este faptul că bugetul inițial de 4,7 milioane euro a fost suplimentat cu încă aproximativ 2,5 milioane de euro, fonduri prin care municipalitatea orădeană, în calitate de partener, intenționează să achiziționeze altă aparatură medicală pentru a completa investițiile deja realizate în cadrul aceluiași obiectiv.

Investițiile deja realizate prin acest proiect au presupus dotarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor cu sistem Angio-CT, aparat CT, SPECT CT, Ambulanta MMU, paturi pentru Terapia Intensivă, sistem de telemedicină și sistem PACS de arhivare și comunicare imagini. Fondurile suplimentare vor fi folosite pentru a completa aceste investiții în cadrul aceleiași unități spitalicești”, adaugă serviciul de comunicare al administrației locale din Oradea.

Sursa: Primăria Oradea

Distribuie articolul