Bihor: opt unități de învățământ din Oradea vor fi reabilitate termic prin PNRR – consilierii locali au aprobat indicatorii tehnico-economici

Paul

Consilierii locali ai primăriei Oradea au aprobat documentațiile tehnico-economice și indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea termică a opt unități de învățământ. Fondurile, în valoare de peste 70 milioane lei, sunt obținute prin finanțare europeană, prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

„Aceste reabilitări sunt finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în vederea creșterii eficienței energetice în conformitate cu strategia de dezvoltare a municipiului. Conform legislației în vigoare, îmbunătățirea eficienței energetice este un obiectiv strategic al politicii energetice naționale, datorită contribuției majore pe care o are la realizarea siguranței alimentării cu energie, dezvoltării durabile şi competitivității, la economisirea resurselor energetice primare şi la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Contractele aferente acestor investiții au fost semnate cu ministerul de resort în februarie anul trecut”, a precizat conducerea primăriei Oradea.

Cele 8 unități de învățământ care vor urma să fie reabilitate termic sunt:

  • Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” de pe strada D. Cantemir – 8.979.636,97 lei cu TVA;
  • Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” de pe strada Sextil Pușcariu – 9.824.775,71 lei cu TVA;
  • Liceul  Sanitar „Vasile Voiculescu” – 13.643.039,65 lei cu TVA;
  • Școala Gimnazială „Ion Bogdan” și grădinița nr. 14 pe str. Ion Bogdan nr. 13A – 3.814.154,00 lei cu TVA;
  • Școala Gimnazială „Ioan Slavici” – 1.964.048,27 lei cu TVA;
  • Liceul de Arte  – 27.533.013, 60 lei cu TVA;
  • Grădinița nr. 14 de pe str. Ion Bogdan nr. 20 – 2.956.618, 16 lei cu TVA;
  • Grădinița nr 46 – 11.610.419,40 cu TVA.

Sursa: Primăria Oradea

 

Distribuie articolul