Bihor: pe Centura Biharia se pregătește așternarea stratului de balast – investiție de peste 55 milioane lei

Paul

Procesul de realizare a Centurii Biharia a început la sfârșitul lunii octombrie, iar în momentul de față constructorii pregătesc așternarea stratului de balast, au transmis reprezentanții Consiliului Județean Bihor. Proiectul are o valoare de 55.767.745 lei, fără TVA, iar fondurile sunt asigurate 50% din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2021 – 2027, iar 50% sunt sume alocate din bugetul administrația județeană.

Centura Biharia este formată din două tronsoane, însumând 8.7 kilometri. Primul drum are o lungime de 5.6 kilometri și reprezintă centura care ocolește localitatea Biharia, iar al doilea tronson, de 3.1 km, este cel care va lega localitatea Paleu de noua centură, a precizat conducerea CJ Bihor.

„Finalizarea acestei centuri va asigura fluența circulației la ieșirea spre Marghita și Satu Mare, va scădea numărul de accidente pe DN19 și va reduce poluarea în localitatea Biharia”, a adăugat Ilie Bolojan, președintele administrației județene din Bihor.

Sursa: Consiliul Județean Bihor

Distribuie articolul