Bihor: peste 24 milioane de lei pentru construirea parcului industrial din Marghita

Paul

Călin Gal, vicepreședintele CJ Bihor, a anunțat faptul că a fost lansată procedura de licitație pentru proiectarea tehnică și execuția lucrărilor la parcul științific cu specializare inteligentă din Marghita. Valoarea totală a investiției este de 24.275.937 lei, fără TVA.

„Finanțarea va fi asigurată prin fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2021 – 2027. Contribuția Consiliului Județean Bihor va fi de 60% din valoarea totală a proiectului.

Parcurile științifice cu specializare inteligentă Aleșd, Beiuș, Ștei și Marghita reprezintă rețeaua de parcuri industriale pe care Consiliul Județean Bihor intenționează să o dezvolte în acest an, pentru spirijinrea mediului de afaceri din județul Bihor, iar valoarea totală estimată a întregii investiții este de 93.564.750 lei, fără TVA”, declară liberalul Călin Gal.

„Primăria Municipiului Marghita a pus la dispoziția Consiliului Județean Bihor un teren cu o suprafață de 11,49 de hectare în vederea înființării Parcului”, adaugă CJ Bihor.

Sursa: CJ Bihor, site oficial / Călin Gal, Facebook

Distribuie articolul