Conducerea primăriei Sântandrei a transmis că au început lucrările de modernizare a străzii Căprioarei, cu o lungime de 425 de metri. Lucrările vor fi finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.
De asemenea, reprezentanții administrației locale au precizat că au fost demarate și lucrările la strada Tineretului, în lungime de 700 metri, acestea fiind tot finanțate din fonduri guvernamentale, în cadrul proiectului de modernizarea a infrastructurii stradale a comunei Sântandrei.
Proiectul prevede amenajarea de șanțuri, realizarea unei canalizări pluviale, dar și accesurile la proprietăți.
Sursa: Primăria Sântandrei