Bihor: primarul Iulian Balaj a vizitat lucrările pentru Spitalul Orășenesc Ștei și baza sportivă a Colegiului Național Avram Iancu

Paul

Două obiective de investiții importante ale orașului Ștei, finanțate de guvernul condus de Nicolae Ionel Ciucă, prin Compania Națională de Investiții, secția de balneologie a Spitalului Orășenesc și baza sportivă a Colegiului Național Avram Iancu, au fost vizitate de primarul Iulian Balaj.

„Conceptul, proiectele, patrimoniul(terenul, proprietățile), avizele, procedurile pentru creșterea maturității proiectului, precum și alte diligențe administrative, pentru aceste investiții, precum și pentru celelalte din această zonă, au fost elaborate de către Primăria Orașului Ștei.

Secția de balneologie a Spitalului Orășenesc Ștei și Baza sportivă a Colegiului Național Avram Iancu sunt două investiții complementare și interdependente în acest complex, care mai include bazinul de înot, sala de sport, precum și spații de cazare”, transmite Iulian Balaj.

„Politicile publice ale conducerii orașului au în centrul atenției preocuparea pentru nevoile populației , iar conceptul general pentru această zonă vizează crearea un hub cu funcțiuni de educație-sport-recuperare medicală-relaxare-loisir.

Orașul Ștei se pregătește să ofere condiții de nivel european locuitorilor bihoreni, celor din județele limitrofe și din întreaga țară, iar în aceasta întreaga acțiune se va pune un accent deosebit și pe pregătirea resursei umane”, precizează edilul liberal.

Investiție în valoare de 3 milioane lei pentru o nouă sală de educație fizică școlară în Liceul Tehnologic Unirea

Administrația locală din Ștei a investit 3 milioane lei în domeniul educației pentru a construi o nouă sală de educație fizică școlară în Liceul Tehnologic Unirea. Obiectivul va fi dat în funcțiune pentru ciclul educațional 2023-2024.

„Sala de educație fizică școlară care se construiește în incinta Liceului Tehnologic Unirea este într-un stadiu fizic de execuție avansat și va intra în funcțiune din ciclul educațional 2023-2024.

Valoarea investiției depășește 3.000.000 lei și reprezintă un prototip folosit la nivel național, de dimensiuni reduse, datorită spațiului limitat din incinta școlii.

Pe lângă sala propriu-zisă, construcția mai cuprinde vestiare, grupuri sanitare și spații tehnice”, adaugă edilul liberal.

Sursa: Iulian Balaj

Citește și Bihor: hub urbanistic cu energie verde în orașul Ștei. Proiecte de peste 70 milioane lei

Distribuie articolul