Bihor: primele centre de colectare a deșeurilor din județ au fost finalizate. Investiție de peste 5 milioane lei

Paul

Primele centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar din județul Bihor au fost finalizate. Acestea sunt situate în municipiile Beiuș, Marghita și Salonta, respectiv orașul Aleșd. Investiția pentru cele 4 este de 5 milioane lei, fără TVA. Fondurile au fost asigurate prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

„În fiecare centru sunt amplasate containere de mari dimensiuni pentru colectarea separată a următoarelor tipuri de deşeuri: materiale textile, bunuri reutilizabile, metalice, obiecte de uz casnic, sticlă, electrice/electrocasnice/electronice, materiale plastice, hârtie/carton, lemn/mobilier, vegetale, resturi din construcţii şi deşeuri care au un conţinut periculos. Cetățenii vor putea depozita aceste deșeuri gratuit.

Cele patru fac parte din rețeaua de 32 de centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar care vor funcționa în județul Bihor”, transmite Consiliul Județean Bihor.

„Ne propunem ca până la sfârșitul acestui an să finalizăm toate cele 32 de platforme. În felul acesta sperăm să se reducă deșeurile care sunt depozitate ilegal în șanțuri, pe marginea drumurilor, în pădurile și râurile din județul nostru. Avem în derulare și alte proiecte pentru a le asigura bihorenilor condițiile de a participa alături de noi la realizarea obiectivului nostru comun, <un Bihor curat>”, precizează Mircea Mălan, vicepreședintele CJ Bihor și președintele Ecolect Group Bihor.

„Prima etapă de construire a centrelor cuprinde localitățile Aleșd, Beiuș, Marghita, Salonta, Valea lui Mihai și Săcueni, Sântandrei, Tinca, Ceica, Oșorhei, Tileagd, Vadu Crișului, Bratca, Popești, Sânmartin și Sânnicolau Român.

A doua etapă presupune construirea a încă 16 puncte de colectare a deșeurilor în localitățile Aușeu, Avram Iancu, Balc, Borș, Buntești, Chișlaz, Cociuba Mare, Copăcel, Drăgănești, Lazuri de Beiuș, Lăzăreni, Nojorid, Paleu, Spinuș, Ștei și Vașcău.

Ambele etape se află în faza de evaluare a ofertelor depuse în cadrul licitației pentru proiectare și execuție”, adaugă serviciul de comunicare a administrației județene din Bihor.

Sursa: Consiliul Județean Bihor

Distribuie articolul