Bihor: primii elevi care au vizitat Campusul Școlar pentru învățământ dual din Oradea

Paul

Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, alături de Monica Runcanu, inspector școlar pentru management instituțional la Inspectoratul Școlar Județean Bihor, au primit vizita a 50 de elevi, părinți și profesori din comuna Tinca la Campusul Școlar pentru învățământ dual din Oradea. Scopul vizitei a fost de a vedea facilitățile și condițiile în care vor învăța elevii.

„După vizita din campus, aceștia au vizitat firma Faist Mekatronic, unul dintre partenerii proiectului Campus Oradea, unde se va face practică. Elevii s-au declarat încântați și impresionați de ce au văzut. Mulțumesc doamnei Monica Runcanu și companiei Faist, pentru organizarea acestei vizite”, transmite Mircea Mălan.

„Astăzi, 6 aprilie, sunt așteptați în Oradea peste 60 de elevi, părinți și professori din comunele Husasău de Tinca și Olcea. Campania de promovare a Campusului Școlar pentru învățământ dual va continua, în paralel, cu vizite în comunele și orașele din județul Bihor.

Consorțiul pentru învățământ dual „Campus Oradea”, format din Consiliul Județean, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, 5 școli și 9 companii, își propune să dea în funcțiune Campusul din anul școlar 2023 – 2024”, adaugă CJ Bihor.

„Domeniile care vor putea fi studiate sunt mecanică, construcții, instalații și lucrări publice, electromecanică, electronică și automatizări și chimie industrială. Elevii vor beneficia de o bursă lunară cuprinsă între 400 și 1.000 de lei, cazare gratuită, trei mese pe zi și decontarea transportului.

În Campus vor fi funcționale laboratoare, ateliere de practică pentru diferite specializări, săli pentru învățământul teoretic, un cămin pentru cazare cu o capacitate de 140 de locuri, o cantină, cabinete medicale, bazin de înot și sală de sport”, precizează serviciul de comunicare al administrației județene din Bihor.

Sursa: Consiliul Județean Bihor

Distribuie articolul