Bihor: proiect în valoare de 1 milione lei a fost depus spre finanțare pentru dotarea unităților de învățământ din Sântandrei

Paul

Ioan Mărcuș, primarul comunei Sântandrei, a anunțat depunerea spre finanțare prin PNRR a unui proiect care are ca scop dotarea unităților de învățământ. Valoarea investiției pentru obiectivul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ din comuna Sântandrei, județul Bihor” ar fi de 1.043.717 lei.

„Investițiile finanțate în cadrul actualului apel vizează: creșterea calității și diversificării ofertei educaționale; facilitarea aplicării unor metode și tehnici de predare moderne, prin dezvoltarea proces de predare-învățare-evaluare accesibil și favorabil incluziunii”, transmite serviciul de comunicare al primăriei Sântandrei.

„Ne dorim să atragem cât mai multe fonduri pentru comunitatea noastră, iar una dintre priorități este sistemul de învățământ. Așa cum am mai menționat, avem deja proiecte care vizează reabilitarea și modernizarea unităților de pe raza localității, iar acum ne concentrăm și pe dotarea acestora. Copiii de astăzi sunt viitorul nostru și trebuie să investim în educația lor”, adaugă Ioan Mărcuș.

Sursa: Primăria Sântandrei

Distribuie articolul