Stadiul lucrărilor la Centura Oșorhei a ajuns la 50%. Conducerea Consiliului Județean Bihor a transmis că se montează primele grinzi la pasajul suprateran de pe Centura Oșorhei, peste calea ferată Oradea – Cluj, din zona intersecției cu Fughiu. De asemenea, la podurile peste râurile Bonar și Tășad.
Tronsonul va avea o lungime de 5.8 kilometri și pornește de la sensul giratoriu spre localitatea Cheriu, de pe centura Oradea, ocolește Oșorhei prin sud și se termină în sensul giratoriu de pe DN1, adaugă reprezentanții administrației județene din Bihor.
„Vă reamintim că în cadrul aceluiași proiect se reabilitează cei 12,8 km de drum județean dintre Oșorhei și Copăcel. Aici lucrările presupun lărgirea drumului, amenajarea accesurilor la proprietăți, refacerea podețelor și demolarea și refacerea podului peste valea Sărand”, precizează biroul de presă al CJ Bihor.
„În perioada următoare se va trece la realizarea armăturilor și la turnarea plăcii de beton ce va rigidiza grinzile.
Centura Oșorhei, alături de celelalte centuri din zona metropolitană aflate în execuție, face parte din rețeaua de drumuri radiale ce vor descongestiona circulația la ieșirea din Oradea în anii următori”, a transmis Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor.
Valoarea contractului unde este inclusă și Centura Oșorhei este de 108.275.129 lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată prin Programul Operațional Regional 2021-2027.
„În prezent, Consiliul Județean Bihor derulează lucrări la 8 drumuri noi în județul Bihor, cu o lungime totală de 68 de km:
- Centura Aleșd – 5,8 km
- Centura Beiuș – 9,3 km
- Centura Sântandrei – 5 km
- Centura Nojorid – 8,4 km
- Centura Sânmartin – 8 km
- Centura Oșorhei – 5,8 km
- Centura Biharia – 8,7 km
- Inelul Metropolitan Oradea – 17 km”, spun reprezentanții administrației județene din Bihor.
Sursa: Consiliul Județean Bihor