Bistrița: noi contracte în valoare de 12 milioane lei prin PNRR

Constantinescu Denisa

Au fost semnate încă 5 contracte de finanțare prin PNRR pentru Bistrița.

“Astăzi am fost prezent la sediul Ministerului Dezvoltării, unde am pus semnătura pe alte 5 contracte cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru obiective de investiții pe care municipalitatea le va derula la Bistrița.

Pe componenta Valul Renovării, au fost parafate 3 contracte privind reabilitarea termică a unor clădiri publice. Este vorba de:
– Creșterea eficienței energetice a clădirilor Colegiului Tehnic INFOEL, Corp C și D (inclusiv construirea în incintă a două stații de încărcare a acumulatorilor vehiculelor electrice sau hibrid). Valoarea totală a investiției este de 11.350.458,98 lei cu TVA;
– Creșterea eficienței energetice a clădirii Școlii Generale Sigmir (nr. 110, 111). Valoarea totală a investiției este de 1.326.839,94 lei cu TVA;
– Creșterea eficienței energetice a clădirii Căminului Cultural Ghinda. Valoarea totală a investiției este de 978.288,17 lei cu TVA.

De asemenea, pe componenta Fondul Local, am semnat două contracte privind prima și a doua etapă din obiectivul „Extinderea sistemului de management al traficului în municipiul Bistrița”. Scopul investiției îl reprezintă îmbunătățirea capacității administrației publice de a gestiona traficul la nivel local, precum și creșterea atractivității serviciilor de transport public local în detrimentul utilizării autovehiculului personal. Valoarea cumulată este de 12.155.376,97 lei cu TVA” a declarat primarul liberal Ioan Turc.

Distribuie articolul