Bistrița: reabilitarea din bani europeni a monumentelor istorice

Constantinescu Denisa

Bistrița se dezvoltă de la o zi la alta, iar proiectele care sunt deja în implementare, plus cele care urmează să fie implementate vor pune orașul pe lista celor care știu să folosească banii europeni pentru cetățeni.

“Orașul pe care îl conduc este unul vechi, de tradiție, la fel ca Cluj-Napoca, având o însemnată amprentă istorică. Sunt foarte bucuros că, în urma discuțiilor pe care le-am avut cu ministrul Boloș, la inițiativa municipalității bistrițene, și cu Comisia Europeană, s-a convenit ca prin programele de regenerare urbană să fie finanțate și reabilități ale clădirilor vechi proprietate privată din zonele istorice. Probabil că Bistrița va fi primul oraș din România în care vom reabilita, din bani europeni, casele din centrul istoric.

 Se lucrează la documentații, am stabilit unele clădiri ca proiect pilot, fiind un domeniu nou de finanțare, cu siguranță ne vom lovi de anumite impedimente, dar suntem hotărâți să le rezolvăm și mergem mai departe. Avem un centru istoric frumos. Biserica Evanghelică, simbolul orașului nostru, este aproape finalizată. Lucrările vor fi încheiate într-o lună de zile, iar în luna mai vom avea un ciclu de evenimente dedicate finalizării, după 10 ani, a lucrărilor de reabilitare a bisericii, care a avut mult de suferit în urma incendiului din 2008″ a declarat Ioan Turc, primarul Municipiului Bistrița în cadrul unui interviu.

Sursă: gazetadebistrita.ro

Distribuie articolul