Brăila: 12 milioane de lei pentru modernizarea drumurilor publice din comuna Cazasu

Badila Antonia

Administrația liberală din comuna Cazasu, anunță că Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a alocat fonduri în valoare de 12 milioane lei pentru realizarea obiectivului de investiții „Modernizarea drumurilor publice din interiorul comunei Cazasu”. Proiectul va fi finanțat prin Programul Național de Investiții „ Anghel Saligny”.

,,O felicit pe doamna primar Elena Coadă și echipa sa din Primărie care a lucrat la acest proiect și mă bucur că odată alocate fondurile necesare, locuitorii comunei, și nu numai, vor avea drumuri mai bune pe care să circule.

După cum știm toți brăilenii, mai este mult de lucru la reabilitarea și modernizarea drumurilor din județ și fiecare finanțare primită în acest scop este binevenită.”, a declarat deputatul Alexandru Popa, președintele PNL Brăila.

Distribuie articolul