Brașov: Viceprimarul Sebastian Rusu a participat la Conferința EDU.DUAL alături de Ministrul Adrian Veștea

Ciprian S.
Brașov: Viceprimarul Sebastian Rusu a participat la Conferința EDU.DUAL alături de Ministrul Adrian Veștea

Rusu Sebastian Mihai, viceprimarul Brașovului, a participat la Conferința EDU.DUAL, alături de Adrian Veștea (ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației), redutabili profesori, specialiști și reprezentanți ai mediului de afaceri brașovean.

”Municipiul Brașov a devenit un exemplu de bună practică în organizarea și dezvoltarea învățământului dual, iar Școala Profesională Germană Kronstadt este un etalon pentru întreaga țară.

Am avut ocazia să discutăm despre experiența angajatorilor care au investit în învățământul dual, despre noile meserii care vor apărea odată cu digitalizarea accelerată și despre miturile și oportunitățile din acest sistem de învățământ.

În cadrul conferinței s-au organizat ateliere de lucru care au abordat subiecte precum universitatea duală, topul meseriilor cerute pe piața muncii, parteneriatele internaționale și dezvoltarea învățământului dual prin PNRR.”, a transmis liberalul Rusu Sebastian Mihai.

Sursă: Facebook Rusu Sebastian Mihai

Distribuie articolul