Buzău: Președintele Gabriel Avramescu a primit vizita în județ a secretarului de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene Ovidiu Cîmpean

Președintele PNL Buzău, deputatul Gabriel Avramescu, transmite că Ovidiu Cîmpean, secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, a fost prezent în județ pentru o discuție aplicată cu tinerii liberali, dar și o vizită de lucru la Instituția Prefectului.

,,Am avut plăcerea să îl primim acasă, la Buzău, pe Ovidiu Cîmpean, secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru o vizită atât la Instituția Prefectului, cât și pentru o discuție aplicată cu tinerii liberali.

La Instituția Prefectului, împreună cu reprezentanți ai autorităților locale, tema discuției a fost PNRR, un subiect de mare interes pentru toată lumea. Iar spre seară, la consacrata Cafeneaua Liberală, invitatul nostru a stat de vorbă cu tinerii liberali, pentru a-i ajuta să înțeleagă, pas cu pas, cum se pot accesa fondurile europene, atât din PNRR, cât și din celelalte fonduri europene aflate la dispoziția României.

Cu această ocazie, tinerii au aflat care sunt direcțiile europene prioritare în vederea atragerii fondurilor europene, una dintre ele fiind digitalizarea companiilor mici și mijlocii care nu au ca obiect de activitate domeniul IT, au descoperit de ce resurse au nevoie, atât umane cât și financiare, pentru a putea dezvolta un astfel de proiect și care sunt capcanele pe care să le evite pentru a putea beneficia de o finanțare cât mai generoasă.

Sursa: Gabriel Avramescu, Facebook

O discuție interesantă, de la care mulți au plecat acasă cu agendele pline de notițe. Întâlnirea a făcut parte din modulul <Pregătit și motivat în antreprenoriat>, menit să susțină și să dezvolte antreprenoriatul buzoian.

Felicit TNL Buzău pentru încă o ediție deosebită!”, declară președintele PNL Buzău, deputatul Gabriel Avramescu pe pagina sa de Facebook.

Leave a Comment