Călin Bota, deputat PNL Maramureș, susține finalizarea proiectului de management al deșeurilor în județul Maramureș

Paul

Deșeurile și poluarea mediului au devenit un subiect controversat în zilele noastre. În acest sens, liberalii semnalează această nevoie de implementare a proiectelor de management al deșeurilor.

Călin Bota precizează: „Finalizarea proiectului sistemului integrat de management al deșeurilor în județul Maramureș este un obiectiv important pentru economia județului, pentru sănătatea maramureșenilor și pentru protejarea mediului.”

Proiect de lege pentru suplimentarea fondurilor pentru sistemul de management al deșeurilor în județul Maramureș

În acest sens, deputatul PNL a susținut în Comisia de buget-finanțe și în plenul Camerei Deputaților proiectul de lege care vizează sursele de finanțare pentru programul financiar 2007-2013. Ulteriror, termenul de implementare fiind 2014-2020.

Călin Bota adaugă: „Prin amendamentele pe care le-am depus și susținut în Comisia de buget finanțe și în plenul Camerei Deputaților, am suplimentat finanțarea proiectului sistemului de management integrat al deșeurilor în județul Maramureș cu suma de 70 milioane lei.”

Fondurile pentru proiectul privind management-ul deșeurilor în Județul Maramureș sunt asigurați din bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

Liberalii continuă să investească în protejarea mediului!

Sursa: Călin Bota, Facebook

Distribuie articolul