Candidatul Coaliției PNL-PSD la alegerile pentru Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu: Am dat startul dezbaterilor cu partenerii politici și cu experții pe marile probleme ale Bucureștiului

Ciprian S.
Candidatul Coaliției PNL PSD la alegerile pentru Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu Am dat startul dezbaterilor cu partenerii politici și cu experții pe marile probleme ale Bucureștiului

Candidatul Coaliției PNL-PSD la alegerile pentru Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu a dat startul dezbaterilor cu partenerii politici și cu experții pe marile probleme ale Bucureștiului, iar prima temă abordată a fost termoficarea.

”Departe de a rezolva problema termoficării în București, Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan împinge Termoenergetica și ELCEN în faliment! Datoriile Termoenergetica către ELCEN se apropie de 1 miliard de lei (inclusiv penalități), iar sistemul centralizat de termoficare e o sită prin care se irosesc zilnic banii bucureștenilor.

Energia termică în București e produsă scump, ineficient – la un preț de 3 ori mai mare decât în Oradea, de pildă – iar bucureștenii au suferit și suferă în continuare de lipsa căldurii și a apei calde.

Mai mult, primăria condusă de Nicușor Dan a ratat fonduri europene pentru termoficare de peste 200 de milioane de euro, bani pe care îi putea accesa din 2020, dar pe care n-a știut să-i atragă.

Ca primar general mă voi ocupa din prima zi de îmbunătățirea sistemului de termoficare, cu obiectivul major de a reduce prețul la energia termică pentru bucureșteni.

Prima măsură concretă pe termen scurt va fi fuziunea ELCEN – Termoenergetica, pentru a integra producția cu distribuția de energie termică și a începe astfel eficientizarea sistemului.

În al doilea rând, în colaborare cu Ministerul Energiei, vom face branșarea CET-urilor direct la rețeaua Transgaz, lucru care va contribui și el eficientizare și la scăderea costurilor.

În al treilea rând, vom înlocui conductele de termoficare din rețeaua principală și din cea secundară, dar promit bucureștenilor un alt ritm, mult mai bun față de cel actual.

Bucureștiul trebuie de asemenea să se orienteze către noi forme de energie și de aceea voi explora potențialul energiei geotermale, care poate fi o bună soluție în special pentru partea de nord a orașului, dar și producția de energie din deșeuri.

Voi face echipă cu Guvernul României, cu Consiliul General al Capitalei, cu primăriile și consiliile de sector pentru a le da bucureștenilor un sistem de termoficare mai bun, căldură și apă caldă oricând e nevoie, la un cost mai mic.”, a transmis Cătălin Cîrstoiu.

Sursă: Facebook Cătălin Cîrstoiu

Distribuie articolul