Caraș-Severin: 1.882 de elevi din județ beneficiază de programul „Masa caldă în școli”

Carina Pristavu, Inspectorul Şcolar General al Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin, a reușit împreună cu echipa sa să implementeze cu succes anul acesta programul „Masa caldã în şcoli”.

Aceasta a precizat faptul că „programul „Masa caldă în şcoli” în anul 2021-2022 a avut un număr de trei şcoli beneficiare. Am oservat prin rapoartele şi analizele, verificările pe care le-am efectuat, că în aceste trei şcoli a crescut frecvenţa dar, cu atât mai mult, au reuşit să crească şi rezultatele acestor şcoli la examenele naţionale. Şi, aşadar, ne-am preocupat în a mări numărul de şcoli beneficiare şi numărul de beneficiari direcţi ai programului de sprijin „Masa caldă în şcoli”, şi am ajuns în anul 2022-2023 să derulăm acest program într-un număr de 15 şcoli. Unde, un număr de 1.882 de elevi sunt beneficiari ai acestui program.” 

Carina Pristavu este hotărâtă ca în anul școlar 2023-2024 să reușească suplimentarea numărului de școli beneficiare ale programului cu 50%.

Sursa: Comunicat de presă PNL Caraș-Severin

Leave a Comment