Caraș-Severin: primăria Ocna de Fier a demarat lucrările de modernizare a rețelei de alimentare cu apă în comună – investiție de 1.5 milioane euro

Paul

Petru Panescu, primarul comunei Ocna de Fier, a demarat lucrările de modernizare a rețelei de alimentare cu apă în comună. Investiția se ridică la 1.5 milioane de euro. Fondurile sunt asigurate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.

„Se lucrează foarte bine la modernizarea rețelei de apă. Constructorul lucrează ca la farmacie, foarte curat și nu a încurcat nici circulația. Sunt foarte mulțumit, ca să nu mai spun că lucrarea a demarat de două luni, iar mai bine de jumătate din ea este gata la ora actuală”, a precizat edilul liberal.

Termenul de execuție al proiectului este de 12 luni.

Sursa: PNL Caraș-Severin

Distribuie articolul