Ioan Popa, primarul municipiului Reșița, a anunțat că a finalizat investiții de peste 12 milioane lei în ultimii 6 ani pentru Liceul ”Traian Vuia”.
Printre investițiile realizate de administrația locală liberală se numără:
- Reabilitarea energetică a unității de învățământ, proiect finanțat prin Programul Operațional Regional, o investiție de 7.397.614 lei;
- Reabilitarea interioară și exterioară a căminului, un proiect în valoare de 535.285 lei din bugetul local;
- Modernizarea curții interioare și zonele adiacente, o investiție din bugetul local de 783.081 lei;
- Realizarea unui teren multifuncțional, dotat cu vestiare și cu un gard împrejmuitor, proiect finanțat de Compania Națională de Investiții în valoare de peste 2 milioane lei. Obiectivul abia a fost finalizat.
„Nu ne oprim aici cu investițiile în învățământul din orașul nostru. Urmează dotarea cu echipamente IT și mobilier pentru toate școlile. Și, cel mai important, cursuri de formare după metode de predare moderne pentru mare parte din profesorii reșițeni”, a precizat edilul liberal.
Sursa: Ioan Popa