Caraș-Severin: programul ”Masă Caldă” a fost implementat în comuna Ramna. Abandonul școlar s-a redus cu 100% – absențele cu 50%

Paul

Programul ”Masă Caldă” ar urma să fie implementat pentru 180.000 de elevi și preșcolari din 450 de unități de învățământ din toată țara. Acest proiect prevede o masă caldă pe zi sau un pachet alimentar dăruit fiecărui copil. Primele statistici pozitive ale programului se regăsesc în comuna Ramna, unde abandonul școlar s-a redus cu 100%, iar absențele cu 50%.

„Sunt foarte mulțumită că am reușit să introduc în acest proiect elevii și preșcolarii de la Școala Gimnazială și Grădinița din Ramna. Continuăm, pentru că efectele sunt foarte bune, abandonul școlar s-a redus 100%, iar absențele cu 50%. Acestea sunt motive temeinice să mergem mai departe și în acest an cu programul-pilot ”Masă caldă”. Copiii noștri sunt astfel protejați și sănătoși. Această inițiativă a PNL mi se pare extrem de importantă pentru buna creștere și educație a copiilor din comuna, județul și țara noastră”, transmite Magdalena Ciurea, edilul comunei din județul Caraș-Severin.

Sursa: PNL Caraș-Severin

Distribuie articolul