Cardul de energie: a fost lansat Ghidul situațiilor speciale. Ce trebuie să știe beneficiarii sprijinului de 1.400 lei pentru plata facturilor la utilități

Eduard Turcu

În 2023, MIPE va oferi românilor vulnerabili, din fonduri europene, sprijin pentru plata facturilor la energie în valoare de 700 lei de 2 ori/an, sub formă de card de energie.

Ajutorul este acordat pentru aproximativ 4 milioane de persoane vulnerabile, care locuiesc în aproximativ 2,8 milioane de gospodării eligibile, pentru a compensa prețul la energie indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

„Am realizat zilele acestea un ghid care vine să soluționeze toate spețele speciale ce pot să apară în procesul de acordare și utilizare a cardurilor de energie. A fost trimis deja către toate oficiile poștale din țară, pentru ca poștașii să fie pregătiți să vină în sprijinul beneficiarilor. Fiind o măsură cu un asemenea impact în ceea ce privește numărul de beneficiari, este firesc că nu poate exista un tipar standard. Noi trebuie să fim pregătiți pentru a preîntâmpina orice posibilă deficiență. În acest sens, poștașii din întreaga țară sunt pregătiți și au materialele necesare pentru a-i ajuta pe beneficiari. Am discutat cu ei zilele trecute și vom mai avea video call-uri pentru a ne prezenta realitatea de la firul ierbii. Pe această cale vreau să le mulțumesc, pentru că ei au făcut ca această măsură să fie cu adevărat posibilă”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Mai multe detalii aici.

sursă: mfe.gov.ro

Distribuie articolul