Centura Metropolitană Cluj: Guvernul a aprobat proiectul de 1,4 miliarde de euro

PNL

Proiectul Centurii Metropolitane a Clujului (42 km) a fost aprobat de către Guvernul condus de premierul Nicolae-Ionel Ciucă, a anunțat primarul liberal Emil Boc. Urmează exproprierile și licitația de proiectare și execuție.

Centura metropolitană are o lungime de 42 km, 32 de drumuri de legătură, 26 km de bretele și noduri și 35 km de piste de biciclete. Valoarea totală a proiectului centurii este de 1,409 miliarde de euro.

„Lucrarea se va executa în 2 etape. Prima etapă a centurii metropolitane pornește cu lucrările din zona viitorului Spital Regional de Urgență Florești (zona Muzeului Apei) și merge până la conectarea cu centura Vâlcele-Apahida. Valoarea lucrărilor din prima etapă este de 998.547.901 euro.

În etapa a doua se vor realiza lucrările de la Gilău până la Florești și de la nodul cu centura Vâlcele-Apahida până la nodul 20 Câmpenești. Valoarea lucrărilor pentru acest tronson: 410.722.210 euro.

Mulțumesc Guvernului României, Ministerului Transporturilor, tuturor avizatorilor acestui proiect, proiectanților și colegilor din Primărie pentru implicarea și susținerea acestui proiect major de infrastuctură pentru Cluj-Napoca!

Urmează pregătirea licitației de proiectare și execuție în vederea implementătii proiectului în parteneriat cu Guvernul României”, a declarat primarul orașului Cluj – Napoca, Emil Boc.

Distribuie articolul