CJ Arad: Aeroportul Arad SA a semnat contractul de finanțare din fonduri europene pentru proiectul „Refacere Cale de rulare Alfa (TWY A)”

Ciprian S.
CJ Arad Vicepreședintele Răzvan Cadar

Consiliul Județean Arad a comunicat semnarea de către Aeroportul Arad SA a contractului de finanțare din fonduri europene pentru proiectul „Refacere Cale de rulare Alfa (TWY A)”, perioada de implementare a acestui proiect fiind 2022-2023.

CJ Arad a precizat că obiectivul general al proiectului este de creștere a nivelului de siguranță al pasagerilor pe Aeroportul Internațional Arad, în contextul realizării obiectivului tematic al POIM 2014-2020 prin creşterea conectivităţii, mobilităţii şi asigurarea serviciilor competitive.

Valoarea totală a proiectului este de 29.948.696,08 lei.

În cadrul proiectului mai sunt prevăzute achiziționare unor echipamente de handling la sol (dirijare, curățare, alimentare, mânuirea bagajelor etc. – 2 loturi), respectiv o autospecială de curățat pista și un degivror aeronave.

„Ne dorim un Aeroport sigur, atractiv, competitiv, iar aceste investiții sunt necesare pentru a respecta cerințele europene privind exploatarea infrastructurii aeroportuare. Pentru a avea un statut de aeroport care poate primi curse internaționale trebui să respectăm anumite standarde”, a subliniat Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.

De asemenea, Ovidiu Moșneag, directorul general al Aeroportului Arad, a completat: „vom începe lucrările în septembrie, pentru că în această vară avem curse charter spre Antalia, trei pe săptămână și nu putem să lucrăm și să avem și zboruri. Termenul de finalizare a investiției este la finele acestui an, dar sperăm să terminăm lucrările efective, cât și achiziționarea utilajelor până în octombrie, astfel încât să avem timp să terminăm documentația și să facem recepția finală”.

Sursă: Departamentul de comunicare al CJ Arad

Distribuie articolul