CJ Brașov: investiţii importante în domeniul reabilitării şi modernizării infrastructurii de drumuri în 2022

Ciprian S.
Adrian Ioan Veștea

Sfârşitul anului 2022 a reprezentat finalizarea cu succes a opt proiecte incluse pe lista de investiţii a Consiliului Judeţean Braşov la capitolul „Drumuri”.

În 2022 au fost duse la bun sfârşit: un proiect cu fonduri europene, trei obiective finanţate din resurse bugetare proprii, alte trei realizate cu fonduri asigurate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală şi un proiect implementat cu sume alocate din bugetul de stat, unele chiar mai devreme decât termenul de finalizare stabilit în contract.

Aceste obiective se regăsesc în tot arealul judeţului, fiind localizate în Ţara Făgăraşului, în zona Rupea, dar şi în Zona Metropolitană Braşov.

Unul dintre cele mai ample proiecte investiţionale pe care administraţia judeţeană le-a implementat cu fonduri accesate din PNDL – Etapa a II-a îl reprezintă reabilitarea DJ 132 Rupea – Homorod – Mercheașa – Jimbor – limită Judeţ Harghita.

Un alt obiectiv de investiții susţinut din bugetul judeţean şi terminat în acest an este proiectarea și execuția reabilitării Drumului Judeţean 109 Beclean – Luţa – Ludișor (km 0+000–8+000).

„Este vremea bilanţului şi mă bucur că începem să culegem roadele muncii noastre în toate domeniile pe care le gestionăm la nivelul administraţiei judeţene. Pe parcursul anului 2022 am reuşit să implementăm investiţii importante în domeniul reabilitării şi modernizării infrastructurii de drumuri. Prin ducerea la bun sfârşit a acestor proiecte am rezolvat nu doar probleme punctuale, aşa cum sunt deteriorările provocate de alunecările de teren, ci am asigurat cetăţenilor din toate zonele judeţului nostru legături rutiere esenţiale, care să le permită deplasarea în condiţii cât mai bune. Infrastructura rutieră a judeţului Braşov are nevoie permanentă de îmbunătăţiri şi chiar dacă niciodată nu putem spune că fondurile bugetare de care dispunem la capitolul «Drumuri» sunt suficiente, vom continua şi în 2023 să găsim resurse financiare suplimentare care să ne permită să realizăm toate proiectele pe care le avem în plan”, a concluzionat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

infrastructurii rutiere brasov

Sursă: Facebook Consiliul Județean Brașov

Distribuie articolul