CJ Contanța a susținut finala turneului Memorialul Iosif Bukkosi organizat în cadrul proiectului Fotbalul –o punte spre comunitate

Badila Antonia

Consiliul Județean Constanța a susținut finala turneului Memorialul Iosif Bukkosi, iar în timpul competiției, desfășurată la Stadionul Gheorghe Hagi, din orașul Ovidiu, cei mai tineri sportivi au avut oportunitatea de a învăța să se bucure de victoriile obținute.

,,Sportul educă și formează caractere. Implică dedicare, seriozitate și perseverență și îi ajută pe tineri să se dezvolte armonios, din toate punctele de vedere.

Întotdeauna am avut deschidere și mi-am oferit suportul în realizarea proiectelor care încurajează practicarea sportului și contribuie activ la educarea și pregătirea tinerelor valori.

Cu deosebită plăcere, am urmărit finala turneului Memorialul <Iosif Bukkosi>, organizat în cadrul proiectului <Fotbalul – o punte spre comunitate>, implementat de către Asociaţia Judeţeană de Fotbal și susținut financiar de Consiliul Judeţean Constanţa, în baza Legii 350/2005.

Sursa: Mihai Lupu, Facebook

În timpul competiției, desfășurată la Stadionul Gheorghe Hagi, din orașul Ovidiu, cei mai tineri sportivi au avut oportunitatea de a învăța să se bucure de victoriile obținute și să înțeleagă că un joc pierdut reprezintă o lecție învățată, care ar trebui să le stimuleze motivația.

Nu în ultimul rând, aceste tinere talente trebuie să știe că, indiferent de posibilitățile materiale, vor avea cele mai bune condiții, pentru a practica sportul preferat și a deveni campionii noștri. Felicitări, dragi copii!”, declară președintele CJ Constanța Mihai Lupu pe pagina sa de Facebook.

Distribuie articolul