CJ Iași: 38 de proiecte de hotărâre au fost aprobate

Eduard Turcu

Costel Alexe, președinele CJ Iași, a anunțat că au fost aprobate 38 de proiecte de hotărâre. Printre acestea se numără bugetul de venituri şi cheltuieli al Iaşi Industrial Park pentru anul 2023 şi estimările pentru anii 2024-2025.

Costel Alexe: „Printre cele mai importante se numără bugetul de venituri şi cheltuieli al Iaşi Industrial Park pentru anul 2023 şi estimările pentru anii 2024-2025. Lucrările la primul Parc Industrial al Consiliului Județean Iași urmează să fie gata în a doua parte a acestui an, iar din trimestrul IV este prevăzută să înceapă și concesionarea terenurilor. Construit pe o suprafață de 18 ha, Iași Industrial Park este primul dintre cele șase proiecte de dezvoltare a parcurilor industriale pe care actuala administrație județeană intenționează să le implementeze”.

„Tot astăzi, am aprobat și proiectul privind consolidarea si reabilitarea corpului C1 al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iasi, lucrările fiind propuse spre finanțare în cadrul Programului Național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat. Valoarea totală a obiectivului este de 50.374.817,36 lei cu TVA”, a spus liberalul.

„Am votat și pentru “Dotarea Secţiei de Terapie Intensivă pentru nou născuţi din cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Elena Doamna Iaşi” în vederea finanţării în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă prin Componenta C12 Sănătate Investiţia 2. Dezvoltarea infrastructurii spitaliceşti publice 12.3. Secţii de terapie intensivă pentru nou-născuţi, apelul de proiecte MS-0023. Valoarea eligibilă a proiectului este de 2.606.800,00 lei”, a precizat Președintele CJ Iași.

Acesta a subliniat că „investiții în aparatură vor fi realizate și la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria’’. Printr-un proiect de hotărâre aprobat astăzi, Consiliul Județean va contribui, alături de Ministerul Sănătății, la achiziția de echipamente, precum aparate de radiochirurgie și truse de chirurgie, de care unitatea medicală are nevoie pentru asigurarea unui act medical de înaltă performanță. De asemenea, începem demersul juridic de avizare ministerială a Asociaţiei de Management a Destinaţiei Iaşi şi Regiune Moldova, „Destination lași, ca Organizaţie de Management a Destinaţiei laşi de rang judeţean”

„Angajamentul pe care ni l-am asumat în fața ieșenilor este cea mai puternică motivație pentru a continua să investim în dezvoltarea Iașului. Suntem hotărâți să finalizăm toate proiectele inițiate de această administrație și să prioritizăm nevoile ieșenilor prin investițiile în județ. Avem astăzi proiecte care sunt adevărate exemple de bună-practică, pe care am reușit să le aducem într-un stadiu avansat în timp record, cum este cazul modernizării Aeroportului și construirii Parcului Industrial de la Lețcani. Îmi doresc să multiplicăm acest model în cât mai multe domenii de activitate”, a transmis Costel Alexe.

Distribuie articolul