CJ Iași a aprobat reorganizarea Centrului de servicii sociale „C.A. Rosetti”, din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi

Eduard

Plenul Consiliului Județan Iași a aprobat, în ședință extraordinară, reorganizarea Centrului de servicii sociale „C.A. Rosetti”, din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi.

Astfel, pentru 69 de beneficiari se va înființa Serviciul Social Case de tip Familial „C.A. Rosetti”. Acesta va include 6 case de tip familial cu 12 sau 9 locuri. Reorganizarea presupune, de asemenea, infiinţarea Centrului de Zi de Recuperare pentru Copilul cu Dizabilităţi „C.A. Rosetti”, cu o capacitate de 30 de locuri pe zi, în regim ambulatoriu.

În cele sase Case de tip familial, cei 69 de copii cu dizabilităţi neuropsihice şi deficienţe asociate, copii pentru care nu au fost identificate persoane resursă în familia naturală sau extinsă unde să poată fi reintegraţi/integraţi, vor beneficia de cazare, hrană, echipare şi activităţi instructiv-educative, conform standardelor minime de calitate şi recomandărilor din planurile de abilitare/reabilitare şi planurile individualizate de protecţie.

Prin Strategia Naţională pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului 2014-2020, Guvernul României şi-a asumat închiderea tuturor centrelor de plasament de tip vechi.

sursă: CJ Iași

Distribuie articolul